ROMANA
Desenul singuratatii pe care l-am vazut in culori imbinate
se topeste inainte ca ochii mei sa moara. Isi da jos carapacea
Manipulat de adictia idealului de eliberare
Nu mai pot sa-mi tin echilibrul craniului
"ceva rade"
devin deformat in timp ce pierd
imi incredintez eliberarea unei intentii incalcite
afectiune la suprafata.
decojeste pretextul!
Din cauza rusinii pe care am sfasiat-o
lesin in agonie, aceasta fata nepictata este deformata de adevar
"ceva rade"
decorez aceste sentimente de suparare
aceasta neplacuta existenta cauta greata
afectiune la suprafata.
decojeste pretextul!
nu pot sa-ti apuc mana gandurile mele se imprastie si se topesc impreuna
zilele trecatoare se uita lung la aceste picturi se vestejesc si mor
pentru tine chiar si visele tiparite vor disparea
esti intr-o parte a angrenajului.
nu trece mult si incep sa tremur pentru ca ceva a ramas in gatul meu
in lumina care mi-a fost data eu vad doar umbrele
acele zile neexploatate sunt distruse sincer eu le car pe umerii mei
devin confuz stiind ca nimic nu ma poate salva
deodata ma inec visez si
desi continua sa ma apese
o eroare e adanca…
lacrimile dau pe afara dupa atat timp
nu pot sa–ti apuc mana gandurile mele se imprastie si se topesc impreuna
zilele trecatoare se uita lung la aceste picturi se vestejesc si mor
atat timp cat vocea mea se exfoliaza nu pot sa fiu auzit “deloc"
tu, care cunosti durerea asta, vei planta samanta din nou aici
tu speri ca florile care si-au schimbat culorile vor inflorii intr-o zi
tu, care cunosti durerea asta cand ai turnat apa peste ele fara sa tremuri
ce ai vazut a fost ca florile care nu aveau culori aveau nevoie de tine
esti intr-o parte a angrenajuluï.